Merg spre casă. Sau mai bine zis, alerg. Cumva, în ultimii ani, viața mea a devenit o fugă continuă. Între job, la care nu pot renunța pentru că îmi place prea mult ce fac și…fetițele mele. Nu aș vrea să le răpesc bucuria de a pluti în pași de dans sau de a cânta pe scenă. Așa că fac pariuri cu timpul, iar orele mele de gimnastică se desfășoară între școală, job, ore de balet și canto.

Zilele acestea, lumea e mai grabită. Mai irascibilă. Mai nerăbdătoare. Mă uit în jur și respir aerul rece de iarnă. Îmi plac obrajii roșii, colindele vesele si aroma de scorțișoară. Lângă mine, o mamă trage de băiețelul ei înfofolit și îl ceartă că nu se mișcă suficient de repede. Copilul are ochi triști și încearcă să grăbească pașii să-i facă pe plac mamei. Îl aud cum încearcă să-i povestească despre surpriza de azi de la școală. Despre Răzvan și ultimul FB…Iar mama absentă, mai aprobă din când în când sau îl zorește. După un timp, baiețelul renunță. Nu e dialog. Și din spatele fularului nu se mai aude nimic. Liniște.

Doar eu…cu gandurile mele. Am căzut la rândul meu în capcana aceasta. Am crezut că e posibil să le fac pe toate bine. Să fiu cea mai bună la job, să am casa curată și ordonată, să mă ocup de copii, de sotul meu. S-au dat lupte mari. Între mine și soțul meu. Între mine și…mine. Iar în acea luptă, cea care a pierdut am fost eu…M-am pierdut pe mine, și nu am mai putut fi nici mama perfectă, nici soția ideală, nici angajatul model. Am plutit o vreme în derivă, am încercat să găsesc N motive, am cunoscut dezamăgirea, renunțarea, după care…a venit. El, adevărul absolut. Nu am mai căutat să le fac pe toate bine, ci mai degrabă, am încercat să găsesc și să mă îngrijesc de partea mea de fericire.

Zâmbetul și fericirea lor, râsetele din casă, coregrafiile ad hoc, karaoke, mima sau un film cu o cutie de popcorn au fost infinit mai importante decât hainele aruncate, covorul neaspirat sau un proiect neterminat.

Am învățat să-mi acord și mie timp, să nu ma simt vinovată dacă citesc o carte, în loc să calc sau dacă fugim într-un weekend romantic și lăsăm copiii la bunici.

Am învățat să profit de clipele noastre împreună și să le valorific la maxim. Timpul de pe mașină în drum spre activitățile noastre e timp în care repetăm cântecele la canto sau facem conversație in engleză. Sau jucăm fazan. Serile, deși scurte și condensate sunt momente în care avem ritualurile noastre- de citit, de împărtășit emoții, de spus rugăciunea, de ținut în brațe pur și simplu.

Asta aș vrea să învățați voi mai repede decât mine. Să prețuiți timpul și mai ales pe voi. Să nu cădeți în capcana în care am căzut și eu, crezând că am tot timpul din lume.

Prețuiți clipa și faceți-o memorabilă! Faceți ceea ce vă place, în ciuda barierelor și a părerii lumii.
Fă balet, dacă asta te face fericită! Eu voi fi mereu în primul rand, filmând momentul tău și stergându-mi lacrimile. Te voi aștepta în culise și te voi îmbrățișa strâns. Iar tu vei ști că m-ai facut cea mai fericită mamă.

Iar tu, continuă să cânți, dacă asta îți place! Cântă acasă, la canto, la școală, pe scene, la spectacole. Pentru mine, cu siguranță vei fi mereu pe primul loc. Iar tu vei fi fericită. Și asta e tot ce contează.

Nu uitați să zâmbiți. Mereu! Oamenii adoră să stea lângă cei care emană energie pozitivă. Zâmbetul chiar nu costă, dar ne face mai frumoși!Bucurați-vă mereu, așa cum o faceți azi! De soarele cald, de iarba verde și moale, de Tobi care aleargă bucuros spre noi, de valurile mării care se sparg de picioarele noastre bronzate. De zăapada care scârâie sub picioare. De banala pizza pe care o mâncăm împreună, de momentele în care gătim, facem art-crafturi sau doar stăm toti 4. Pardon, 5, cu Tobi.

Fiți tolerante și nu judecați pe nimeni. O să învățați și voi lecția aceasta, nu știm povestea din spatele fiecărui om.

Fiți generoase, ca și până acum! Alți copii mai puțin norocoși se vor bucura de jucăriile și hăinuțele de care poate voi v-ați plictisit.

Știu, în lumea aceasta, azi, nu sunt cele mai bune principii și valori, dar sunt singurele pe care le știu și pe care le pot da mai departe. Am încredere ca veți rămâne aceiași copii veseli și talentați, că veți deveni oameni buni, frumoși, că mă veți face mereu mândră.

Eu am învățat să trăiesc în fiecare zi Magia Craciunului, să fim împreună și să ne bucurăm de lucrurile simple. Uneori, mai uit și aprob absentă ca mama baiatului cu fularul tras până la ochi, și atunci două sau patru mânuțe mici îmi întorc capul și mă trezesc din visare: Mamiii!

E momentul în care, îmi ridic ochii spre cer și mulțumesc din nou. Că suntem împreună. Sănătoși. Și că a mai trecut o zi în care am râs, am iubit, am învățat sau am dăruit ceva.

Dacă știm să trăim frumos, Crăciunul poate fi in fiecare zi.