Cum ar fi să facem ceva de Crăciunul ăsta? Un cadou pentru cei care vor veni după noi?
Așa a început discuția de dinainte ca site-ul acesta să existe. 20 de minute mai târziu cumpărasem domeniul craciunulvostru.ro. Nu aveam un concept bine definit, nu știam exact cum va arăta, dar până dimineață lucrurile au devenit mai clare. Am decis, în cadrul InternetCorp, adică noi, start-up.ro, kudika.ro, wall-street.ro, 9am.ro, să facem un site cu scrisori ale oamenilor mari pentru copiii lor.
Și nu numai.
Pentru că eu, de exemplu, nu am copil, dar ceea ce am scris a fost pentru viitorul meu copil. Sunt oameni care nu au copii, dar care au scris. Au făcut acest exercițiu de imaginație și au scris.
Aceasta este propunerea noastră pentru acest Crăciun și pentru cele care vor urma: scrisori de la noi pentru cei care vor urma. Ca să nu uităm, ca nu cumva să ne pierdem în cinism și să uităm că de Crăciun nu e doar despre cadouri sau concedii sau mâncare. Ci despre bunătate. Despre visuri îndeplinite și despre promisiuni făcute pentru anul care urmează. Pentru viitor. Iar viitorul sunt copiii noștri.
O promisiune
Depinde de noi ce lume le vom lăsa. Sperăm ca prin craciunulvostru.ro să le lăsăm măcar o promisiune către care să revenim și noi, dar și ei. Să nu uităm că am fost și noi copii sau că le-am promis lor o lume mai bună, cu mai puțină răutate. Nu știm în ce lume vor îmbătrâni sau unde se vor naște. Va fi mai bună sau mai rea. Dar știm să le facem o promisiune și un cadou.
Într-o lume complicată, atât lucru putem să oferim și noi și voi. Craciunulvostru.ro e o promisiune.
Vrei să-i scrii și tu copilului tău, copilului care va veni sau copilului interior? Dă-ne un semn pe vlad@start-up.ro. Trimite-ne acolo scrisoarea și o vom publica și promova în toată rețeaua noastră de site-uri.
—
P.S: La finalul unui an în care am construit fiecare dintre noi proiecte, am avut colaborări informative sau comerciale, craciunulvostru.ro e un site non-profit pentru InternetCorp prin care vrem doar să transmitem mai departe mesajul nostru.
Comments (0)