Nu știu dacă sunt croită să fiu mama. M-am priceput, cred eu, mai bine la altele în viață și mai puțin la schimbat scutece. De fapt, ți-am pus pampersul cu fața în spate 3 săptămâni întregi până a venit în vizita pediatrul și l-a răsucit. 

Dar nici tu nu ești un copil ca ceilalți. Mi-ai predat părințeala de când ne-am întors de la maternitate și până în zilele noastre și, sunt convinsă, mai ai încă multe secrete să-mi împărtășești. Probabil tocmai din acest motiv m-ai ales: eu, atât de nepricepută și tu, atât de… tu.

De fapt, întreaga ta generație este una de copii minune. Sunteți, cred eu, șansa acestui Pământ, o armată de ființe magice venite pentru a ne ajuta să revenim pe calea cea bună. Gândesc asta pentru că de când ai venit în viața mea mi s-au deschis ochii: am început să iubesc mai mult din ceea ce nu cunoșteam, să tolerez mai bine ce nu înțelegeam, să-mi bat capul pentru ceea ce încă nu mi-a ieșit în cale. Este ca și cum mi-ai extins câmpul vizual, dincolo de lungul nasului meu egoist.

De dragul tău, încerc să construiesc în imediata mea apropiere un loc puțin mai bun, să schimb lumea puțin câte puțin, din aproape în aproape, până când bula mea se întâlnește cu alte bule, construite de alți optimiști care au crezut că se poate: un plan atât de simplu si totodată atât de nebunesc încât mă simt datoare să explic, de fiecare dată când vorbesc despre el, că n-am înnebunit mai mult decât alții și că, în ciuda așteptărilor mari și a resurselor mici, eu chiar cred în șansele sale de reușită. Oamenii îmi râd de cele mai multe ori în nas, dar să știi de la mine pentru mai târziu: simțul ridicolului este inhibat de ceva substanță secretată atunci când devii părinte. Așa că-mi văd de treabă și buchisesc strategii. Glumesc, desigur, doar mă cunoști: nu-s în stare să mă organizez cum trebuie nici când fac listă pentru piață.

Mi-am imaginat întotdeauna Universul ca fiind o ființă vie. O ființă vie și sensibilă, care se hrănește cu ceea ce noi îi dăm – bun sau rău. Astăzi, din păcate, noi îi dăm mai multe minusuri decât plusuri. Cum altfel? La un gând pozitiv apar o mie de alte supărări. Oamenii sunt copleșiți de grijile zilnice, nu au timp să se gândească ce lasă în urmă. Un cineva mi-a spus flegmatic în urmă cu câteva zile că reciclez ca să-mi asigur un loc în Rai. I-am răspuns că reciclez pentru că încerc să-ți păstrez ție unul pe Pământ. M-a întristat atitudinea dar știu că nu oricine are luxul de a-și bate capul pentru ziua de poimâine. Totuși, cei care îl au (da, la tine mă uit) sunt datori cu fericirea, sunt responsabili cu alimentarea Universului cu energii pozitive, au în grijă recunoștința și alimentarea celor din jur cu, vorba facebookului, good vibes only. Asta nu înseamnă să privești în jur cu margareta în gură. Îți trebuie curaj și coloana vertebrală ca să trăiești cu tine toată viața. Trebuie să lupți pentru lucrurile în care crezi, să ierți, să uiți, să iubești și să-ți trăiești viața cu patimă și savoare fiindcă altfel vei fi trecut pe lângă alții fără să le oferi nimic.

Am să fiu sinceră. Nu-ți las mare brânză. Dar am citit suficiente cărți siropoase și m-am uitat la filmele Disney până am ajuns să cred că iubirea este cea mai puternică vrajă din Univers. Așa că ți-o dăruiesc ție pe toată. Folosește-o pentru a trece întotdeauna peste nimicurile imediate, așeaz-o punte peste piedicile mărunte, folosește-o pârghie pentru a privi spre poimâine.

Darul meu pentru tine este ziua de mâine.


Oana Trifu Bulzan este redactor-șef al Kudika.ro.