Dragă #babydragon Damian,
Ai venit pe lume ca un #babydragon adevărat, hotărât și pornit să ne cucerești sufletele de la primul zâmbet. Căci da, ai zâmbit din prima ta zi de viață.
Nu știm cât de pregătiți am fost noi să devenim părinți deși am lucrat activ la acest lucru din clipa în care am aflat că exiști în viețile noastre. Nu știm nici acum dacă suntem. Încă vrem să dormim până la 8, deși tu vrei să te trezești la 6. Încă vrem ca tu să faci cum spunem noi, deși tu știi mai bine când vrei să mănânci, când să te joci și când să ne pupi cu vârful buzelor. Poate că nu ne pricepem de multe ori să îți spunem ce simțim cu adevărat, însă aș vrea să știi că:
- Te iubim! Fără virgulă, fără dacă, fără dar. Te iubim pur și simplu, fără unități de măsură și condiționări, te iubim acum și mereu, chiar și după ce nu vom mai fi.
- Îți suntem alături. Că ți-e bine sau greu, că-ți place sau nu, vom fi lângă tine mereu. Să nu-ți fie teamă că alegerile tale ne vor îndepărta. Sau orice distanță fizică. De vei alege să trăiești la Polul Nord, să fii pompier sau arhitect, să ai trei copii sau niciunul, de vei iubi un bărbat sau o femeie, noi suntem părinții tăi, prietenii tăi, sprijinul tău, umărul tău.
- Este ok să fii furios. Sau să plângi. Este ok să te simți mic. Sau neputincios. Este ok. Important este să înțelegi că tu ești mai mare decât aceste stări, că vei putea să le gestionezi și să le depășești.
- Ești bun. Te-ai născut vesel, înțelegător și puternic. Așa ești și acum, la 2 ani, 3 luni și 7 zile. Și sperăm să te creștem cultivându-ți aceste calități native.
- Este ok să iei decizii. Bune sau mai puțin bune, suntem alături de tine, fără însă a le lua în locul tău. Este ok să iei decizii, dar și să îți asumi consecințele. Vei fi cu fiecare decizie mai puternic. Dar nu uita! Deciziile sunt ale tale, nu ale părinților, ale prietenilor, ale șefilor. Tu ești stăpânul propriului destin.
Mai sunt multe lucruri care acum rămân nespuse, însă cu siguranță vom reuși să ți le spunem în anii ce vor urma. Iar când nu vom știi să rostim cuvintele potrivite, te vom îmbrățișa ca să ne simți iubirea. Joacă-te, râzi, iubește! Bucură-te de soare, de oameni, de întâmplări, de lecții. Nu știu cât de pregătiți am fost noi să devenim părinți. Dar știm sigur că ne-ai schimbat viețile și că nici nu ne mai amintim cum era viața înainte de #babydragon.
Te iubim,
Ama&Tati
Comments (0)